Skip to content Skip to footer

FEST-FDR2019 a ajuns la final. Un final excepțional: în cele nouă zile de spectacol, între 3 și 11 noiembrie, Teatrul Național din Timișoara a construit în jurul celor 21 de spectacole din FDR și din modulul FEST indoor, comunități de idei, de emoții, a lansat teme de reflecție și a transformat sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului.
 


Selecția FDR, realizată de teatrologul Oana Borș, a reunit 15 spectacole care au pus în lumină interesul tot mai clar afirmat al teatrelor publice și independente și, în egală măsură, al publicului, față de textul românesc de teatru. Un alt câștig al acestei ediții de festival a fost descoperirea de importante filoane dramatice în literatura și eseistica românească și, nu în ultimul rând, emergența unor nume noi în crearea de texte de teatru.
 

Secțiunea FEST indoor a completat structura festivalului cu o serie de spectacole de excepție, cum ar fi Pescărușul de Cehov, în regia lui Andrei Șerban, Pansion Eden în regia lui Árpád Schilling sau Legături primejdioase după Laclos, în regia lui Cristi Juncu. Nu, în ultimul rând trebuie menționate două evenimente extraordinare ale FEST-FDR2019: premiera festivalului cu spectacolul Sunt o babă comunistă după Dan Lungu, în regia Antonellei Cornici, urmată de întâlnirea cu autorul romanului, precum și cu autorul scenariului, Călin Ciobotari și spectacolul Pe unde umblă copilu’ ăsta? , rezultat al unui workshop de freestyle realizat în cadrul Atelierului Identitate, un proiect realizat de Teatrul Național în parteneriat cu Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, finanţat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.
 

FEST-FDR2019 a fost organizat de Teatrul Național din Timișoara cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Primăriei și al Consiliului Local Timișoara, alături de UNITER.
 

FEST-FDR2019 s-a încheiat, dar Teatrul Național rămâne în aceeași vibrație înaltă, alături de spectatori, sărbătorind miercuri, 13 noiembrie, Ziua Dramaturgiei Românești cu un spectacol care nu mai are nevoie de nici o prezentare: O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Ada Lupu Hausvater.
 

Spectacolul deschide, totodată, un alt proiect important al Teatrului Național. Astfel, dacă la finalul anului trecut, o suită de spectacole din dramaturgia românească marca Anul Centenar, în acest sfârșit de an, proiectul Revoluția conștiinței provoacă publicul la un bilanț interior necesar astăzi, după 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Proiectul reunește 10 reprezentații ale unor spectacole incitante, de impact, cu miză majoră. Dincolo de bucuria spectacolului, dincolo de momentul trăit, titluri cum ar fi Sunt o babă comunistă după Dan Lungu, Rambuku de Jon Fosse, Casa de pe graniță de Sławomir Mrožek, Pisica verde de Elise Wilk, Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu sau concertul – conferință Enescu pe înțelesul tuturor construiesc un spațiu de analiză și reflecție asupra lumii, a societății și a individului.
 

Revoluția conștiinței este un proiect al Teatrului Național, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș.
 

Prin FEST-FDR2019, dar și prin proiectul Revoluția conștiinței, Teatrul Național din Timișoara oferă, în egală măsură spectatorilor și artiștilor, un spațiu generos de dialog și de întâlnire. Este felul în care Teatrul Național participă la construirea Timișoarei ca inimă a teatrului românesc și ca oraș reprezentativ pentru cultura europeană.
 

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm