Skip to content Skip to footer

ISTORIC



Clădirea Palatului Culturii este, în prezent, sediul a patru instituţii cu profil artistic: Teatrul Naţional, Opera Naţională, Teatrul German de Stat şi Teatrul de Stat „Csiky Gergely”. Construcţia clădirii a început în 1871, după planurile arhitecţilor vienezi Helmer şi Fellner, celebri pe teritoriul fostului imperiu austro-ungar pentru teatrele realizate la Budapesta, Viena, Odesa etc., şi a fost terminată în 1875, fiind parţial finanţată de către administraţia oraşului. În prima sa formă, clădirea adăpostea o sală de spectacole (actuala sală a Teatrului şi Operei, respectiv scena, magaziile, anexe administrative şi cabine), un han şi, în jur, dispuse simetric, spaţii comerciale. Clădirea a fost devastată de două mari incendii. Primul a avut loc în 1880. Reconstrucţia a durat 2 ani, respectându-se integral forma originală a clădirii, construită în stil „renaissance”, în ton cu clădirile alăturate. După cel de-al doilea incendiu, în 1920, au rămas intacte doar aripile laterale, reconstrucţia făcându-se după planurile arhitectului Duiliu Marcu, faţada principală şi sala de spectacole fiind refăcută în stil neobizantin, caracteristic arhitecturii româneşti a momentului. De asemenea, trebuie menţionat că, în interior, frescele realizate de pictorul Kiriakoff reproduc personaje din istoria şi basmele poporului român.
Sala de spectacole a Teatrului Naţional este construită clasic, în stil “cutie italiană”. Are o capacitate de 600 de locuri în stal, balcoane şi loje, dispuse frontal în raport cu scena. Dotările tehnice de ultimă oră fac ca acest spaţiu să devină relativ modulabil.